Descarcă aplicația MyElectrica și gestionează facturile și consumul oricând și de oriunde.
Autentifică-te sau creează un cont MyElectrica și gestionează facturile și consumul oricând și de oriunde.

MyElectrica

Cum accesez contul MyElectrica?

Dacă ai un cont activ în platforma MyElectrica, îl poți accesa pe myelectrica.ro sau din aplicația mobilă.

  1. În pagina de autentificare:
  • Introdu adresa de e-mail și parola contului tău, apoi apasă
  • Dacă e-mailul sau parola introduse nu sunt corecte, vei primi un mesaj de eroare.

În această situație, poți încerca următoarele:

  • Introdu din nou, cu atenție, e-mail-ul și parola contului MyElectrica.
  • Dacă ai uitat parola, o poți reseta, iar apoi îți setezi o parolă nouă. Accesează „Cum resetez parola de acces?”

Cum creez un cont nou în MyElectrica?

  • Dacă nu ai încă un cont în MyElectrica, îți poți crea unul accesând myelectrica.ro, apoi tab-ul Creează cont. Pentru ca totul să fie mai ușor, îți recomandăm să ai la îndemână o factură de la noi, pe care vei găsi informațiile necesare pentru crearea contului: cod client și număr loc consum (NLC).
  • Bifează căsuța Factura electronică, pentru a-ți crea un cont MyElectrica cu factura electronică activată încă de la început. Asta înseamnă că o vei primi pe e-mail și în contul MyElectrica, imediat este emisă, și o vei putea vizualiza și descărca în format .pdf.
  • Dacă există erori la completarea unor câmpuri, acestea îți vor fi semnalate. Te rugăm să citești cu atenție erorile și să reintroduci informațiile corecte, pentru a putea finaliza crearea contului.
  • După completarea cu succes a datelor în formular, noul tău cont va fi creat și vei primi un e-mail pe adresa utilizată la înregistrare. Acest e-mail conține un link de activare.
  • Accesează acest link în cel mult 7 zile. Dacă noul cont nu va fi activat în acest interval, el va fi șters automat, iar întreg procesul de creare cont va trebui reluat.
  • Uneori, mesajul cu linkul de activare a contului poate ajunge cu ceva întârziere in inbox-ul tău. Așteaptă întâi să primești acest mesaj pentru a activa contul, și abia apoi poți încerca accesarea lui, cu adresa de e-mail și parola aleasă de tine.

Ce poți face dacă nu primești mesajul cu linkul de activare a contului?

Dacă au trecut 24 de ore de la crearea contului și nu ai primit încă mesajul de activare, atunci:

  • Fie ai utilizat la înregistrare o altă adresă de e-mail sau ai scris greșit adresa.
    În acest caz, poți aștepta trecerea celor 7 zile necesare activării, iar apoi contul tău va fi șters automat. După acest interval, poți relua procesul de înregistrare sau ne poți contacta prin e-mail și ne poți explica ce s-a întâmplat, oferind în mesaj următoarele date: cod de client, număr loc de consum și adresa de e-mail folosită la înregistrare.
  • Fie mesajul de activare a fost considerat spam și nu a ajuns în Inbox.
    Verifică și folderul Spam / Junk și caută acolo mesajul de la noi.

Cum activezi un cont MyElectrica nou creat?

  • Linkul de activare a unui cont nou creat conține un URL unic, ce include un token de activare. Odată accesat acest token, contul MyElectrica va fi activat.
  • Dacă ai activat cu succes contul, vei fi redirecționat în pagina de autentificare, unde vei vedea mesajul: Contul a fost activat cu succes. De asemenea, îți vom confirma activarea contului și pe e-mail.
  • În situația în care token-ul de activare nu mai este activ sau este incorect, în pagina de autentificare vei primi un mesaj de eroare.

Pentru a primi un nou e-mail cu linkul de activare a contului tău MyElectrica, intră aici și introdu adresa de e-mail pe care dorești să primești mesajul, apoi apasă Trimite.

Cum resetez parola contului MyElectrica?

  • Pentru a reseta parola contului MyElectrica, apasă Am uitat parola.
  • Apoi, introdu adresa de e-mail a contului MyElectrica pentru care dorești resetarea parolei și apasă Continuă. Imediat, vei primi un mesaj ce va conține un link de resetare a parolei.
  • Accesează acest link și vei fi redirecționat într-o pagină în care vei putea introduce o nouă parolă pentru contul MyElectrica.

Cum gestionezi de la distanţă relaţia cu Electrica Furnizare?

Aplicaţia MyElectrica îţi oferă acces la facturile emise şi plăţile efectuate, posibilitatea plăţii online a facturilor, activarea opţiunii de a primi facturile în format electronic şi preavizul pe e-mail, transmiterea indexului autocitit şi a solicitărilor. Aplicaţia poate fi descărcată/accesată şi de pe dispozitive mobile.

Poţi gestiona mai multe contracte în contul MyElectrica?

Dacă ai mai multe contracte de furnizare, datele locurilor tale de consum le poţi gestiona într-un singur cont MyElectrica. Acestea se pot adăuga în secţiunea Contul meu – Datele mele.